news_post_image

Forumul Democrației Locale, Cahul – Un exemplu de transparență și colaborare

Pe 3 decembrie 2024, în municipiul Cahul, s-a desfășurat Forumul Democrației Locale, un eveniment dedicat promovării transparenței decizionale și implicării cetățenilor în procesul administrativ.

Evenimentul a fost deschis de dna Busuioc Svetlana, președinta CRP Cahul și reprezentantă AO „ActiveWomen”, alături de dna Tatiana Seredenco, vicepreședintă a Consiliului Raional Cahul. Cu un cuvânt de adresare către participanți a venit dl. Mihai Cucereanu, directorul AO Centrul CONTACT-Cahul.

Forumul a beneficiat de sprijinul partenerilor internaționali, fiind onorați cu prezența reprezentantului Fundației Est-Europene, dl. Brighidin Andrei, care a menționat valoarea proiectului în procesul decizional.

Evenimentul a fost moderat de dna Viorica Cecan, managera pe comunicare în cadrul proiectului „Consiliul Raional pentru Participare Cahul – platformă pentru un proces decizional transparent.”

Dna Busuioc Svetlana a prezentat raportul anual al CRP Cahul, evidențiind progresele în transparența administrativă și accesul la informații de interes public. Discuțiile au continuat cu trei paneluri tematice esențiale:

  • Transparență și participare cetățenească, cu accent pe mecanismele prin care cetățenii pot contribui la procesul decizional local;
  • Rolul tinerilor în politicile publice, o discuție despre implicarea activă a tinerilor în dezvoltarea comunităților;
  • Acțiuni pentru îmbunătățirea transparenței decizionale în administrația publică locală, concentrată pe bune practici și inițiative concrete.

Intervențiile notabile din cadrul panelurilor au venit din partea paneliștilor, care au împărtășit exemple relevante și soluții pentru comunități.

Forumul s-a încheiat cu adoptarea unei rezoluții ce stabilește priorități clare pentru viitoarele inițiative în domeniul transparenței și participării publice.

Evenimentul a fost realizat în cadrul proiectului “Consiliul Raional de Participare Cahul – platformă pentru un proces decizional transparent”, implementat de Centrul CONTACT-Cahul, cu suportul Fundației Est-Europene, din resursele acordate de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Guvernul Suediei.