news_post_image

La Cahul s-a desfășurat Forumul Democrației Locale ediția a IV-a

La data de 16 decembrie curent, Consiliul Raional pentru Participare Cahul a organizat Forumul Democrației Locale, ediția a IV-a. Activitatea a fost una mixtă, în cadrul căreia a fost combinat mediul offline cu online și a cuprins peste 50 de participanți.

Evenimentul a fost realizat în cadrul proiectului „Consiliul Raional pentru Participare Cahul – platformă pentru un proces decizional transparent”, implementat de către Centrul CONTACT-Cahul cu suportul Fundației Est-Europene, din resursele acordate de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Guvernul Suediei.

 

Proiectul are drept scop facilitarea implicării active a societății civile în procesele decizionale la nivel de raion prin participarea în procesul decizional local, analizarea proiectelor de decizii ale Consiliului Raional Cahul și promovarea documentelor de politici publice la nivel raional. Principalele domenii de intervenție a CRP în cadrul proiectului s-au axat pe îmbunătățirea dialogului între exponenții societății civile din raionul Cahul, membrii CRP și Consiliul Raional Cahul; fortificarea capacităților societății civile pentru o participare mai activă în procesul decizional local prin analizarea proiectelor de decizii și a documentelor de politici ale Consiliului Raional Cahul; sporirea accesului la informațiile de interes public deținute de APL II pentru beneficiarii proiectului și cetățenii raionului Cahul.

 

În cadrul forumului, cu un cuvânt de salut a venit dl. Nicolae Dunas, președintele raionului Cahul, care a menționat că activitatea CRP Cahul este binevenită și doar împreună putem contribui activ la îmbunătățirea transparenței decizionale și implicarea cetățenilor la luarea deciziilor.

 

Consiliul Raional de Participare Cahul, în persoana dl. Nicolae Mocanu – președinte CRP Cahul, a prezentat o totalizare a activităților desfășurate în calitate de instrument de democrație participativă la nivel local, rezultatele înregistrate pe parcursul monitorizării activității Consiliului Raional Cahul și practicile de succes care au ajutat la transparentizarea activităților și procesului decizional ale administrației publice locale.

 

Dl. Mihail Cucereanu, directorul AO Centrul ”CONTACT-Cahul” a făcut o prezentare a Raportului privind activitatea Consiliului Raional Cahul în domeniul asigurării transparenței administrative și a accesului la informațiile de interes public pentru anul 2021.

 

Prezentarea Infograficului cu informații utile pentru susținerea persoanelor venite din Ucraina care se află în protecție temporară pe teritoriul raionului Cahul a fost făcută de dna Viorica Cecan, comunicatoarea organizației, și totodată a fost diseminat sub formă de pliant către toți participanții Forumului.

 

În a doua parte a evenimentului a fost sesiunea de dezbateri și de totalizare a constatărilor.

 

Invitații forumului au fost reprezentanții OSC-urilor active din raionul Cahul, experți, primari, consilieri raionali și funcționari publici din cadrul Consiliului Raional Cahul, membrii consiliilor de participare din raioanele Căușeni, Soroca, Ștefan Vodă, Florești și Cimișlia  reprezentanții donatorilor și partenerilor proiectului.