news_post_image

Ședința de prezentare a rezultatelor preliminare privind Evaluarea impactului implementării Programului de dezvoltare socio-economica a raionului Cahul. 

Odată cu expirarea termenului de implementare a Strategiei raionale de dezvoltare pentru perioada 2017-2021  a fost momentul pentru elaborarea unei noi strategii pentru a asigura dezvoltarea continuă a raionului. Strategia de dezvoltare a raionului reprezintă documentul de bază în planificarea dezvoltării raionului Cahul, care reprezintă activitatea coordonată a APL de nivelul II și III, a colectivităților locale, și OSC-urilor. Evaluând impactul strategiei de dezvoltare a raionului Cahul pentru perioada 2017-2020 a fost stabilit nivelul de realizare a obiectivelor, evaluare succeselor și insucceselor apărute în perioada de realizare. Pentru elaborarea unei noi strategii este necesar de luat în calcul lecțiile învățate pentru a fi omise anumite probleme. Un rol primordial în elaborarea noii strategii îl are participarea OSC-urilor, participarea CRP Cahul, altor persoane la procesul de elaborare și monitorizare a strategiei. Iar evaluarea impactului Strategiei oferă noi posibilități de analiză și implicare în procesul decizional. Acest proces analitic a contribuit la fortificarea capacităților membrilor CRP Cahul în raport cu APL și vor asigura durabilitatea intervențiilor CRP în prezent și viitor.

               

Astfel, în perioada 29-30 noiembrie 2021 s-a desfășurat Ședința de prezentare a rezultatelor preliminare privind Evaluarea impactului implementării Programului de dezvoltare socio-economica a raionului Cahul.

Evenimentul a fost ghidat de experții Tatiana Savca și Vasile Cioaric, având drept participanți conducerea raionului, reprezentanții aparatului președintelui, reprezentanții direcției Asistenta socială si protecției familiei, Direcției economie și dezvoltare teritorială, Secției agricultură, membrii CRP Cahul.

***********************************

Evenimentul a fost realizat în cadrul proiectului „Consiliul Raional pentru Participare Cahul – platformă pentru un proces decizional transparent”, implementat de către Centrul CONTACT-Cahul cu suportul Fundației Est-Europene, în parteneriat cu Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, din resursele acordate de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Guvernul Suediei.